INTERVIU CU VIOREL HUSANU

PRESEDINTELE UNIUNII SINDICALE SANITAS BUCURESTI

Î: Câţi membri de sindicat are Uniunea Sindicala Sanitas Bucuresti?

R: USSB a fost si ramane cea mai mare organizatie judeteana a Federatiei SANITAS , numarand in prezent , peste 14500 de membrii de sindicat

Î: In ultima perioada au fost cereri de retragere din organizatia pe care o reprezentati? Daca da, care au fost cauzele?

R: In ultima perioada au fost foarte putine cereri de retragere din sindicat -dar au fost si inscrieri- , iar cele mai multe retrageri s-au produs din cauze interne , din razboiul purtat al unora care nu au stiut sa piarda, de dezinformarea ( mergand pana la denigrare) a acelorasi fosti lideri care nu au inteles sa puna mai presus de interesul lor personal, interesul sindicatului.

Î: Care sunt planurile dvs pe termen scurt, in ceea ce priveste activitatea pe care o desfasurati in cadrul Uniunii Sindicale Sanitas Bucuresti?

R: ”Uneori, aș vrea să le readuc aminte colegilor mei de sindicat parabola mănunchiului de nuiele: fiecare băț, luat în parte, poate fi ușor frânt ....; legate în mănunchi, este aproape imposibil să le rupi!!!”

Am în față noua Lege a dialogului social, adoptată ”cu forcepsul” la începutul acestui an, și mi se confirmă, pentru a nu știu câta oară, că a fost concepută ca una dintre cele mai urâte lovituri pe care mișcarea sindicală din România le-a primit de la actuala guvernare.

Cu toată opoziția organizațiilor sindicale, au fost introduse/modificate anumite articole – capcană, care întorc sindicatele la starea de la începutul anilor `90.

Să luăm numai prevederea conform căreia „Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puţin 15 angajaţi din aceeaşi unitate. (art.3, alin.2)”. Aşadar, am legat din nou organizaţia sindicală de bază de unitatea în care îşi desfăşoară activitatea respectivii salariaţi. Lovitura este dublă: angajaţii din unităţile mici nu mai au posibilitatea legală de a se constitui în sindicat, dar nici nu se mai pot înscrie în organizaţii similare, existente în alte unităţi cu un număr mai mare de salariaţi.

Dacă nu au organizaţie sindicală reprezentativă, nu-şi pot negocia contractul colectiv de muncă. Sau ccm-ul se va negocia, dar salariaţii vor fi puşi în situaţia de a-şi alege proprii lor reprezentanţi. Practica a demonstrat, de nenumărate ori, că managementul unei instituţii este capabil să-şi impună oameni „ascultători” în postura de reprezentanţi ai salariaţilor, fie speculând indiferenţa propriilor angajaţi, fie prin mijloace mai dure ...

Din fericire, Federaţia Sanitas a rămas cea mai puternică organizaţie sindicală din domeniul sănătăţii. Ce înseamnă acest lucru? În primul rând un număr suficient de membri care să asigure reprezentativitatea la nivel de unitate. La nivel de Bucureşti, cu siguranţă, în majoritatea unităţilor spitaliceşti există organizaţia Sanitas, care are calitatea legală de a negocia contractul colectiv de muncă în numele membrilor săi. Să nu uităm că noua lege impune să ai un număr de membri cel puţin egal cu jumătate plus unu din numărul salariaţilor din unitatea respectivă. Aşadar, la nivel de unitate nu mai poate fi decât un sindicat reprezentativ.

În al doilea rând, Sanitas are şi capacitatea funcţională de a negocia: spre exemplu, la nivelul USSB, există colaboratori jurişti, specialişti în relaţii de muncă, contabili capabili să asigure infrastructura necesară unei activităţi sindicale în folosul membrilor ... Este adevărat că această infrastructură s-a constituit cu greu şi necesită eforturi, inclusiv financiare, pentru a o susţine... dar ea EXISTĂ!

Însă nici măcar această lege, construită cu intenţia clară de a lovi în mişcarea sindicală, nu face atâta rău cât pot să genereze dezbinarea şi conflictele interne ale unei organizaţii.

În ceea ce priveşte USSB, ea tocmai a ieşit, de câteva luni, dintr-o situaţie de criză, care nu a putut fi limitată decât cu preţul schimbării vechii conduceri. Este clar că sunt multe orgolii rănite, sunt nemulţumiri şi sunt câţiva care doresc să speculeze aceste nemulţumiri în folosul propriu.

Altfel cum aş putea să judec contradicţii de genul:

· Persoane din vechea conducere a Uniunii care, cu nici un an în urmă, afirmau sus şi tare că Sanitas este singura federaţie eficientă, cu rezultate în folosul membrilor săi, iar acum, după ce au fost scoase la lumină o serie de nereguli, brusc pledează pentru plecarea din Uniune si implicit din federaţie!

· Persoane care acum câteva luni candidau pentru funcţii în conducerea Uniunii, iar acum, după ce nu au putut ocupa acele funcţii, încearcă să-şi convingă proprii membri că le va fi mai bine într-o altă structură sindicală! Hilar este faptul că aceste persoane, fără a avea acordul propriilor membri, au încercat să-şi negocieze cu acele alte structuri sindicale, o serie de avantaje proprii, inclusiv nişte funcţii de conducere, şi nu le-a reuşit!!

· Persoane care acum câteva luni au votat o serie de decizii ale Uniunii (inclusiv un nivel al cotizaţiei necesar susţinerii infrastructurii acesteia), pe care le-au susţinut, le-au argumentat, le-au promovat, iar acum, brusc, toate acestea nu mai sunt bune!

Constat că nici un rău nu este mai mare decât răul pe care am fi capabili să ni-l facem noi înşine, prin ruperea organizaţiei sindicale (în cazul nostru, la nivelul Bucureştiului).

Ce avem de câștigat rămânând uniți sub ”umbrela” Sanitas? – Garanția unei echipe care poate să se bată pentru drepturile membrilor săi; reprezentativitate; capacitate reală de negociere a contractelor colective de muncă; o organizație pe care am construit-o în timp și pe care este păcat să o dezbinăm pe fondul neîmplinirilor personale a 4-5 nemulțumiți (sau speriați de faptul că, odată cunoscute neregulile financiare la care au luat parte, vor suferi consecințe mult mai grave!).

Mă adresez în special membrilor de sindicat cărora li s-a ”sugerat” de către proprii lor lideri că ar fi mai bine ”în altă parte”. În numele unei așa-zise reforme în sănătate, suntem lăsați fără locuri de muncă, ni se diminuează salariile, sistemul este în continuare subfinanțat, președintele țării însuși ne spune ”direct” că nu este neapărată nevoie de noi, iar dacă nu ne convine, granițele sunt deschise! Mișcarea sindicală face față cu greu tuturor acestor lovituri concertate. A rupe acum organizația înseamnă să renunțăm de bună voie la ultima formă de presiune pe care un salariat o are la dispoziție. Mai mult, ar însemna să le înlesnim jocul celor care doresc să dezbină pentru a conduce. Asta este ceea ce vrem?