vineri, 22 octombrie 2010

COMUNICAT DE PRESA

Nr. 910 / 22 octombrie 2010

UNIUNEA SINDICALĂ SANITAS BUCUREȘTI

ACUZĂ DEGRADAREA CONTINUĂ A SISTEMULUI SANITAR PUBLIC


Bucureşti, 22 octombrie 2010 – Uniunea Sindicală Sanitas Bucureşti apreciază decizia Tribunalului Bucureşti de eliberare a asistentei Florentina Cîrstea şi de continuare a cercetării acesteia în stare de libertate.

Privarea de libertate a asistentei medicale de la Maternitatea Giuleşti pe parcursul cercetărilor efectuate până în prezent a fost, mai degrabă, un exerciţiu de imagine al justiţiei române, decât un element care să favorizeze cercetarea. Florentina Cîrstea nu avea nici o intenţie să împiedice buna desfăşurare a procesului penal ori să se sustragă de la urmărirea penală - situaţii în care Codul de procedură penală recomandă aplicarea unor măsuri preventive de acest tip. Mai mult, decizia de privare de libertate nu a vizat şi celelalte persoane aflate în cercetare, în cazul tragenidie de la Maternitatea Giuleşti.

„Dincolo de consecinţele juridice pe care instanţa va hotărî că asistenta Florentina Cîrstea trebuie să le suporte, să nu uităm un fapt: colega noastră este, în mare măsură, o victimă a stării deplorabile în care a fost adus sistemul sanitar public din România. În condiţiile în care numărul de cadre sanitare din spitale este în continuă scădere, foarte mulţi dintre cei care lucrează în acest domeniu decid să-şi practice meseria în altă ţară, în condiţiile în care se continuă politica aberantă de blocare a posturilor şi de subfinanţare a sistemului sanitar, suntem conştienţi că oricare dintre noi se putea afla în locul Florentinei Cristea”, a declarat Mircea Popescu, preşedintele Uniunii Sindicale Sanitas Bucureşti. „Nu este admisibil! În condiţiile în care suportăm din plin reducerea salariilor cu 25%, am ajuns să facem chetă pentru a acoperi, cât de cât, necesarul de materiale din spital! Lipsa tot mai acută de personal ne pune în situaţia să acoperim zilnic, activitatea care, în mod normal, ar trebui desfăşurată de 2 sau 3 angajaţi. Şi, chiar în aceste condiţii, suntem ameninţaţi că nu ne vom primi salariile, că se vor închide unităţi sanitare, că nu mai sunt bani pentru desfăşurarea activităţilor curente, nici măcar până la sfârşitul anului 2010”, a continuat preşedintele USSB.

Biroul Operativ al Uniunii Sanitas Bucureşti se declară, în continuare, dispusă să o sprijine pe Florentina Cîrstea, atât din punct de vedere juridic, cât şi material, pe parcursul derulării următoarelor etape ale cercetării penale şi a procesului ce va urma.

Biroul Operativ al

Uniunii Sindicale Sanitas Bucureşti

Niciun comentariu:

Arhivă blog