joi, 5 martie 2009

Ministrul Sănătăţii discută astăzi cu sindicatele despre majorările salariale (Video)
Problema majorărilor salariale din sistemul sanitar va fi discutată din nou astăzi de reprezentanţii Sanitas şi ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.

Întâlnirea va avea loc la Consiliul Naţional al Sanitas, în jurul orei 11.30, şi vine după ce ministrul a declarat până acum că problemele salriale vor fi discutate abia după 15 aprilie.
Sindicaliştii aşteaptă astăzi de la Ion Bazac lămuriri privind aplicarea acordului semnat anul trecut cu fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, un acord potrivit căruia angajaţii din sănătate ar trebui să primească majorări salariale de 10% din 2009, dar şi mai multe sporuri şi prime.
Sindicaliştii vor să afle astăzi de la Ion Bazac dacă vor primi în acest an trei prime de stabilitate şi un spor de prevenţie.

Niciun comentariu:

Arhivă blog